Noi dezvăluiri în „Cazul Valiza”! Cum au aflat jucătorii de la „U” de primele suplimentare:

Noi dezvăluiri în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un director sportiv și un fost antrenor secund de la
Universitatea Cluj au fost audiați ca martor, marți, în dosarul
„Valiza”, în care Gigi Becali este acuzat de corupție, ei susținând
că fostul patron al echipei, Anton Doboș, ar fi convocat ad-hoc
fotbaliștii pentru a le spune că vor primi prime.

Primul martor audiat de instanță a fost Sorin Vădana, director
sportiv al Universității Cluj, care a declarat că, potrivit
regulamentului de organizare internă, fiecare sportiv primește câte
o primă cuprinsă între 400 și 500 de dolari pentru fiecare punct
câștigat.

Vădana a susținut că „într-o seară de luni” Anton Doboș l-a
rugat să convoace echipa pentru a le spune ceva, jucătorii fiind
prezenți la restaurant pentru cină.

„Tot el (Anton Doboș – n.r.) ne-a spus să ne retragem
într-un colț al localului pentru a nu fi auzit. Atunci, Doboș le-a
zis fotbaștilor că pentru meciul din ultima etapă vor primi o primă
consistentă. Toți au înțeles că prima va fi mai mare decât 400 –
500 de dolari prevăzuți în regulament. Din cât am putut să aud,
suma globală am înțeles că era «1,5»”
, a arătat
Vădana.

La întrebările procurorilor în legătură cu această problemă,
directorul sportiv a arătat că la o emisiune TV moderatorul le-a
spus invitaților că se aude că s-ar fi oferit un milion de euro
echipei U Cluj, moment în care Sorin Vădana ar fi replicat:
Nu ne interesează milionul lui Gigi Becali„.

Întrebat de procuror care erau mizele meciului dintre U Cluj și
CFR Cluj, Sorin Vădana a dat câteva explicații tehnice, menționând
că dacă U Cluj ar fi câștigat acel meci, Steaua se clasa pe locul
întâi, ceea ce justifica potențialul interes al lui George Becali
ca această echipă să câștige meciul.

Doboș a cerut mereu să câștigăm și nu mi-a cerut
niciodată să pierdem un meci al U Cluj
„, a conchis Vădana,
răspunzând de asemenea, unei întrebări a procurorului de
ședință.

Cel de-al doilea martor, Marius Popescu, fost antrenor secund al
U Cluj, a făcut și el declarații privind „ședința ad-hoc” convocată
în seara premergătoare meciului dintre formația sa și CFR Cluj, în
momentul în care echipa se afla la cină.

Doboș i-a luat pe fotbaliști și pe mine și ne-a spus să
mergem într-un colț al localului. Pe mine m-a rugat să stau puțin
mai în față și să nu las chelnerii să meargă la masa lor. El a spus
că se va da o primă, nu știu despre cât era vorba dar știu că nu
s-a pomenit de Gigi Becali
„, a arătat fostul oficial al
clubului.

Chestionat de procuror cu privire la situația materială a
clubului, Popescu a arătat că „erau ceva restanțe cu salariile” și
că el era la a doua lună în care nu-și luase banii, la acea vreme.
DE asemenea, întrebat dacă existau informații că meciul dintre U
Cluj și CFR Cluj ar fi fost aranjat, el a răspuns: „Nu se
știa înainte de meci că partida ar fi fost aranjată
„.

Un alt martor audiat marți, Mircea Gheorghe Cojocaru, antrenor
secund al Gloriei Bistrița, le-a declarat judecătorilor că în seara
dinaintea meciului ar fi fost sunat de către jucătorul Dorin Goga
care i-a spus că ar fi fost sunat de George Becali care i-a cerut
să discute cu el. Antrenorul Cojocaru a arătat că fotbalistul nu
știa cum să procedeze, și că el l-a sfătuit să se prezinte a doua
zi la club și să raporteze acest incident pentru a fi în acest fel
în acord cu regulamentul sportiv care prevede că fotbaliștii unei
echipe nu pot fi contactați de oficialii altor echipe.

La cererea instanței, Cojocaru le-a vorbit judecătorilor și
despre episodul în care George Becali „alerga” cu o valiză de bani
după jucătorii Gloriei Bistrița, caz mediatizat la vremea sa.

Instanța a mai audiat-o și pe Alina Florentina Ciul, avocat
co-inculpat în dosar, care a spus că în 15 aprilie 2008 Becali i-a
cerut să verifice documentația în cazul cumpărării unui teren.
Avocatul a arătat că nu existau toate documentele necesare unei
tranzacții de vânzare-cumpărare, adăugând că George Becali nu i-a
detaliat de ce se grăbea cu contractul de vânzare-cumpărare a
acestui teren.

Judecătorii au constatat că unul dintre martori, George Ioan
Horoba, care ajunsese, marți, la instanță a plecat până la
strigarea pentru audiere, caz în care a dispus citarea acestuia cu
avertisment de sancțiune pentru termenul din 22 iunie.

Europarlamentarul Gigi Becali a fost trimis în judecată, în
decembrie 2008, în dosarul „Valiza”, fiind acuzat de dare de mită
și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de el au mai
fost trimiși în judecată Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor
Pițurcă, Radu Gheorghe Marino și Raul Volcinschi.

Victor Pițurcă este acuzat de favorizarea infractorului,
vicepreședintele Consiliului de Administrație al clubului Steaua,
Teia Sponte, este acuzat de complicitate la dare de mită, iar Alina
Ciul, unul dintre avocații lui Becali, și Radu Marino sunt acuzați
de favorizarea infractorului și fals în înscrisuri sub semnătură
privată. Tot pentru favorizarea infractorului este judecat și Raul
Volcinschi.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcției
Naționale Anticorupție, în 11 mai 2006, finanțatorul FC Steaua ar
fi promis fiecărui jucător al clubului „Gloria 1922 Bistrița” sume
de bani cuprinse între 5.000 și 10.000 de euro pentru ca aceștia să
își îndeplinească atribuțiile de serviciu prevăzute în contractele
de muncă, Regulamentul intern al clubului și în Regulamentul
Federației Române de Fotbal. Concret, fotbaliștilor de la Bistrița
li se cerea să-și apere corect șansele și să obțină un rezultat
favorabil în meciul cu Rapid București din 12 mai 2006.

Doi ani mai târziu, în perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit
suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la „Universitatea Cluj”
aflați pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului
Național de Fotbal – Liga I – circa 100.000 de euro pentru fiecare
-, aceștia urmând, la fel ca în cazul precedent, să își
îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-și apere corect șansele
și să câștige meciul cu „CFR 1907 Cluj”, preciza DNA.

Cei 1,7 milioane de euro găsiți atunci în valiza aflată la Teia
Sponte au fost sechestrați printr-o ordonanță din 8 mai 2008.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Staţiunea de vis aflată la 4 ore de România, unde turiştii dau năvală. Cazarea costă de la 80 de euro pe noapte
Staţiunea de vis aflată la 4 ore de România, unde turiştii dau năvală. Cazarea costă de la 80 de euro…
Explozie de proporții pe Soare! Radiații și plasmă în drum spre Pământ
Explozie de proporții pe Soare! Radiații și plasmă în drum spre Pământ
Văduva lui Helmut Duckadam, mesaj şi gest emoţionant pentru regretatul Erou de la Sevilla, la început de an
Văduva lui Helmut Duckadam, mesaj şi gest emoţionant pentru regretatul Erou de la Sevilla, la început de an
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×